Leacuri în tratarea insolaţiei

25 Iun 2014
Vara înseamnă, mult soare, şi bronz. Ei bine, acest lucru trebuie făcut cu grijă altfel ne poate strica vacanţa. Dacă stai mult timp la soare, nu doar arsurile sunt o problemă, ci şi insolaţia. Iată câteva sfaturi în cazul  în care o să va confruntaţi cu o astfel de problemă. Vara înseamnă, mult soare, şi bronz. Ei bine, acest lucru trebuie făcut cu grijă altfel ne poate strica vacanţa. Dacă stai mult timp la soare, nu doar arsurile sunt o problemă, ci şi insolaţia. Iată câteva sfaturi în cazul în care o să va confruntaţi cu o astfel de problemă.

Persoana trebuie mutată întru-un spaţiurăcoros, să nu fie sub acţiunea directă a razelorsolare.

Pacientul trebuie dezbrăcat şi aşezat în aşafel încât să se expună cât mai mult din corpulsău la aer (cât mai multă suprafaţă corporalăsă intre în contact direct cu aerul).

Întregul corp al pacientului trebuie răcoritcu apă rece, dar nu foarte rece, care poate fipulverizată pe corp sau aplicată cu ajutorulunui burete, reuşindu-se astfel scăderea tem-peraturii corporale.

Se pot aplica pachete de gheaţă pe abdomen,pe gât şi în axile (subsuoară), locuri unde vaselede sânge mari se găsesc la suprafaţa tegume-tului. Se interzice introducerea pacientului într-o baie de gheaţă.

Temperatura rectală trebuie luată frecventşi trebuie să se încerce reducerea sa la 39.1oCsau chiar mai puţin cât mai curând posibil.Afecţiunea e cu atât mai serioasă şi e posibilsă apară şi complicaţii cu cât perioada de timpîn care temperatura corporală este ridicată este mai lungă. Temperatura înregistrată dincavitatea bucală sau de la nivelul urechii nueste cea corectă în aceasta situaţie de urgenţă.

Se interzice administrarea de aspirina sau paracetamol(acetaminofen) pentru a reducetemperatura corporală ridicată din timpul insolaţiei. 

Aceste medicamente pot cauzaprobleme din cauza răspunsuluiorganismului la insolaţie. 

Dacă pacientul este conștient și capabil săînghită, trebuie să i se dea să bea fluide (de la1 litru la 1.9 litri) în primele 2 ore pentru a-lhidrata. 

Suntem convinşi că dacă o să ţineţi cont decele menţionate mai sus nu rămâne decât săva urăm “Concediu plăcut!”

 

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Daaa! Ştim expresia! “Ce-i asta? “ O nouă revistă apărută în oraşul tău! “Un pas spre sănătate”... Încearcă să o răsfoieşti şi vei descoperi lucruri interesante şi educative pentru toate vârstele.

Cele mai populare